Piaţa agrolimentară din Zalău este invadată de fructe şi legume din import. Cele mai mari cantităţi de produse alimentare provin de pe piaţa externă. Fructe şi legume care se cultivă şi la noi, sau mai bine zis se cultivau, sunt achiziţionate din ţări despre care nici nu ne-am gândit cândva că vor face concurenţă produselor româneşti. Dacă la ora actuală spunem că cele mai multe fructe de pe piaţă sunt trufandale şi admitem că ele pot fi aduse dinafară pentru că la noi încă nu s-au copt, peste câteva săptămâni s-ar putea să ne convingem că situaţia rămâne neschimbată.
Cu toate că criza îi apasă tot mai tare pe sălăjeni şi buzunarele lor sunt din ce în ce mai goale, aceştia se văd nevoiţi să-şi cumpere fructe şi legume la preţ piperat. Prea puţini aleg să-şi ia mere, morcovi sau varză de la vânzătorii din Crasna, Meseşeni, Horoatu Crasnei sau Badon, care îşi vând produsele cultivate de ei, la preţuri accesibile. Marfa de import este mai tentantă, mai diversificată şi pare mai proaspătă. Nu contează că are cine ştie ce componenţi organici şi chimici care au contribuit la producerea, coacerea, depozitarea sau transportul lor, în timp ce legumele şi fructele de la ţăranii din Sălaj sunt cât se poate de naturale. Până la urmă, fiecare cu marfa lui, fiecare vinde ce are şi ce poate.
Căpşuni din Turcia, cireşe din Sicilia
Zălăuanul care îşi face cumpărăturile din piaţă ajunge de cele mai multe ori să dea mai mult pe alimentele respective decât la supermarketuri, unde preţurile sunt mult mai atractive. Ajuns din inerţie în zonă este atras de produsele care-i fac cu ochiul şi chiar dacă nu-şi umple astăzi plasa, mai vine şi mâine, luând ba una, ba alta. Zălăuanii nu mai mânâncă astăzi produse autohtone, pentru că nici măcar banalele mere sau pere nu sunt de la noi (cum am fi crezut, că ar proveni de la fermele din Şimleu). Tocmai noi, care cu douăzeci de ani în urmă exportam mere chiar şi în Israel. Pe piaţa din Zalău sunt astăzi de vânzare mere din Italia şi din Ungaria; pere din Argentina şi Peru; caise din Spania, cireşe din Sicilia, struguri din Italia şi căpşuni din Turcia. Din toate acestea aveam şi noi, dar a fost nevoie să le aducem de la mii de kilometri distanţă. De ce? Probabil pentru că ne este lene să muncim, ori pentru că jucăm după cum cântă alţii, şi ne raliem la politica unei pieţe comune.
Nici la capitolul legume nu stăm prea grozav. Spun asta pentru că marea majoritate a produselor nu provin din producţia autohtonă, ci din alte zone ale ţării. Astfel, la Zalău se pot cumpăra gulii, dovlecei, varză de la Arad, roşii de Bihor sau Popeşti-Leordeni, castraveţi verzi de Galaţi sau Arad. În timp ce vinetele sunt aduse tocmai din Spania sau Olanda; doar ceapa verde, salata, ridichile sau spanacul sunt din Sălaj (de la Zimbor, sau Badon), ori cartofii de la Cheud.
Cu toate că suntem în mijlocul lunii mai, fructele de sezon încă nu şi-au făcut apariţia la micii producători. Doar pe ici-colo doi-trei fermieri de la Hida sau Sânmihaiu Almaşului vând căpşuni la caserolă cu 20 de lei kilogramul, mai scump decât cele din Turcia, care sunt cu 12 lei kilogramul. Nici de nectarine, caise sau piersici nu se prea poate apropia cumpărătorul prin ale cărui buzunare suflă vântul; şi acestea au preţuri de trufandale – 15 lei kilogramul. Cele mai scumpe fructe de pe piaţa din Zalău sunt cireşele (cele de Sicilia), care se vând la 25 de lei kilogramul. Mult mai accesibile sunt produsele mediteraneene, portocalele ori lămâile cu 4,5-5,5 lei pentru un kilogram. La această dată, se vând ieftin doar: ceapa verde, salata sau ridichile al căror preţ a scăzut la 1 leu legătura (sau bucata în cazul salatei). O gulie costă doi lei, un kilogram de dovlecei se vinde cu 5,5-7 lei, spanacul cu 5 lei kilogramul, roşiile cu 6 lei un kilogram, iar castraveţii cu 5-6,5 lei un kilogram.
Sălajul nu are depozite de legume şi fructe
De când am intrat în UE, putem spune că am fost avantajaţi că pe timpul iernii am avut posibilitatea de a achiţiona fructe proaspete, în marea lor majoritate importate din zona ţărilor mediteraneene. După 1990 spaţiile de depozitare a fructelor şi legumelor nu au mai fost modernizate şi nu s-au mai amenajat altele noi. Până nu se vor realiza depozite noi, care să garanteze păstrarea în condiţii bune pe perioadă îndelungată, nu putem decât să ne limităm la importuri şi asta în special pe perioada când la noi nu se produc fructe şi legume proaspete în câmp. În ultimii trei-patru ani au apărut spaţii protejate (solarii) şi în Sălaj, dar pentru fructe (doar în cazul culturilor de căpşuni şi eventual de zmeură). Sunt doi fermieri din Sălaj (unul care este producător de mere şi pere din Şimleu, iar celălalt este comerciant de produse agro-alimentare din Zalău) care au accesat proiecte pe măsura 312 în cadrul programului FEADR, care au semnat deja contracte pentru construcţia de depozite pentru păstrarea fructelor şi legumelor în spaţii frigorifice pe perioadă îndelungată. Până acestea vor fi finalizate, Sălajul nu are acces decât la depozitul de la Reghin (cu o capacitate de 6.000 de tone), cel mai apropiat din Ardeal, sau la cel din Ungaria, de la Debrecen, care poate stoca 24.000 de tone de produse agro-alimentare, ne-a declarat Iona Bujiţă, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj.